Romans 4

Îndreptățirea prin credință – exemplul lui Avraam

1Atunci, ce vom spune că a găsit Avraam, strămoșul nostru în ce privește trupul? 2Pentru că, dacă Avraam a fost îndreptățit prin fapte, atunci are motive de laudă, însă nu înaintea lui Dumnezeu. 3Căci ce spune Scriptura? „Avraam a crezut în Dumnezeu, și aceasta i-a fost considerată dreptate“ .

4Dar plata celui ce lucrează nu este considerată un har, ci o datorie, 5însă celui care nu lucrează, ci se încrede în Cel Care-l îndreptățește pe cel lipsit de evlavie, credința îi este considerată dreptate. 6Tot așa vorbește și David despre fericirea omului pe care Dumnezeu îl consideră drept fără fapte:

7„Fericiți sunt cei ale căror fărădelegi sunt iertate
și ale căror păcate sunt acoperite!
8Fericit este omul căruia Domnul
nu-i ia în considerare păcatul!“ .
9Așadar, este această fericire pentru cei circumciși, sau și pentru cei necircumciși? Căci zicem: „Lui Avraam credința i-a fost considerată dreptate“. 10Dar cum i-a fost considerată: era el circumcis sau era necircumcis? Nu era circumcis, ci era necircumcis. 11Apoi a primit semnul circumciziei ca pe un sigiliu al dreptății primite prin credință, în timp ce era necircumcis, astfel încât să poată fi atât tatăl tuturor celor ce cred fără să fie circumciși, pentru ca să li se ia în considerare și lor dreptatea aceasta, 12cât și tatăl celor circumciși, care nu doar că sunt circumciși, dar și pășesc pe urmele credinței pe care a avut-o tatăl nostru Avraam înainte de a fi circumcis.

13Căci nu prin Lege i-a fost făcută lui Avraam sau urmașilor lui promisiunea că va fi moștenitor al lumii, ci prin dreptatea care vine prin credință. 14Căci, dacă moștenitori sunt cei ce sunt sub Lege, atunci credința este fără folos, iar promisiunea este desființată. 15Fiindcă Legea aduce mânie, dar, unde nu este Lege, nu este nici încălcare a Legii.

16De aceea promisiunea este prin credință: ca să fie potrivit harului, așa încât aceasta să fie sigură pentru toți urmașii, nu doar pentru cei ce sunt sub Lege, ci și pentru cei ce au credința lui Avraam, care este tatăl nostru, al tuturor, 17așa cum este scris: „Te-am făcut tatăl multor națiuni“ . El este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu, în Care a crezut, Care învie morții și Care cheamă lucrurile care nu sunt, ca și cum ar fi. 18În pofida lipsei oricărei speranțe, el a crezut cu speranță că va deveni tatăl multor națiuni, potrivit cu ceea ce i-a fost spus: „Așa vor fi urmașii tăi!“ . 19El n-a slăbit în credință când a văzut că propriul său trup era deja bătrân – avea aproape o sută de ani – și că pântecul Sarei era bătrân. 20El nu s-a îndoit de promisiunea lui Dumnezeu, prin necredință, ci a fost întărit prin credință, dând glorie lui Dumnezeu 21și fiind pe deplin convins că Dumnezeu este în stare să și facă ceea ce a promis. 22De aceea credința i-a fost considerată dreptate. 23Acum, cuvintele „i-a fost considerată“n-au fost scrise doar pentru el, 24ci și pentru noi, cărora credința urmează să ne fie considerată dreptate, nouă, celor ce credem în Cel Ce L-a înviat dintre cei morți pe Isus, Domnul nostru, 25Care a fost dat pentru nelegiuirile noastre și Care a fost înviat pentru îndreptățirea noastră.

Copyright information for RonNTR